Autoglobus 2000 - Dealer Chevrolet, Timisoara, Romania

Shanghai – Până în 2030, zonele urbane vor găzdui peste 60 de procente din cele 8 miliarde de oameni de pe planetă. Acest lucru va suprasolicita infrastructura publică, aceasta zbătându-se deja să îndeplinească nevoile în creștere privind transportul și serviciile de bază.  

General Motors și partenerul său strategic, Shanghai Automotive Industry Corp. Group (SAIC), împărtășesc aceeași viziune privind abordarea nevoilor de mobilitate personală printr-o schimbare radicală a transportului urban individual. Aceștia studiază mai multe soluții pentru șoferii de mâine. Printre cele mai promițătoare se află și o nouă formă de autovehicul, denumită EN-V.

O soluție promițătoare

EN-V, acronim pentru „Electric Networked-Vehicle”, păstrează principiul cheie al mobilității personale, libertatea, ajutând simultan la eliminarea dezbaterilor ecologice privind autovehiculele cu motor și la redefinirea designului de top. EN-V este un autovehicul electric cu două locuri, proiectat pentru a atenua îngrijorările privind aglomerările în trafic, disponibilitatea locurilor de parcare, calitatea aerului și accesibilitatea pentru orașele viitorului.  

Astăzi au fost prezentate trei modele EN-V la Shanghai. Fiecare dintre acestea reprezintă o caracteristică diferită ce evidențiază spiritul agreabil al transportului în viitor: Jiao (Mândrie), Miao (Magie) și Xiao (Râs). Prototipurile vor fi expuse în perioada 1 mai - 31 octombrie 2010 la Pavilionul SAIC-GM din cadrul Expoziției Mondiale din Shanghai. Se estimează că Shanghai va deveni unul dintre epicentrele dezvoltării soluțiilor de mobilitate personală pentru viitor.

„EN-V reinventează autovehiculul creând un nou ADN prin convergența între electrificare și conectivitate. Acestea oferă o soluție ideală de mobilitate urbană, ce permite în viitor eliminarea benzinei și a emisiilor toxice, a aglomerărilor și accidentelor din trafic și fac condusul o activate mai plăcută și mai elegantă ca niciodată”, a declarat Kevin Wale, Președintele și Directorul Executiv al Grupului GM China.

Tehnologie revoluționară

Conceptul EN-V s-a inspirat de la prototipul „Personal Urban Mobility and Accessibility“ (P.U.M.A. - Mobilitate și accesibilitate personală urbană), dezvoltat de GM împreună cu Segway și prezentat în aprilie 2009. Acesta este propulsat de câte un motor electric pentru fiecare dintre cele două roți motrice. Aceasta este o tehnologie utilizată pentru prima dată de GM în cadrul conceptului Hy-wire, prezentat la Salonul Auto de la Paris, ediția 2006. Motoarele nu asigură doar forța de accelerare, ci controlează și decelerarea și oprirea. Raza cercului de bracaj a fost redus semnificativ față de cel al autovehiculelor convenționale actuale, permițând prototipului EN-V să „vireze pe loc”.

Puterea de propulsie cu emisii zero este furnizată de baterii litiu-ion. Acestea pot fi reîncărcate prin încărcarea conductivă convențională cu energie electrică de la rețeaua de alimentare publică, permițând autovehiculului EN-V să parcurgă cel puțin 40 de kilometri la o singură încărcare. De asemenea, EN-V poate îmbunătăți eficiența infrastructurii electrice publice, deoarece autovehiculul are capacitatea de a comunica cu rețeaua de electricitate pentru a determina cel mai adecvat moment pentru reîncărcare în funcție de solicitarea totală a acesteia.  

Combinând sistemul de poziționare globală (GPS) cu tehnologiile de comunicare între autovehicule și de monitorizare a distanțelor, prototipul EN-V poate fi condus manual sau se poate deplasa autonom.

Capacitatea de funcționare autonomă oferă posibilitatea reducerii aglomerărilor în trafic, permițând autovehiculului EN-V să selecteze automat cel mai rapid traseu pe baza informațiilor de trafic în timp real. De asemenea, prototipul utilizează comunicarea wireless pentru a crea o „rețea socială” ce poate fi utilizată de șoferi și pasageri pentru a comunica cu prietenii și partenerii de afaceri în timpul călătoriei.  

Această combinație între tehnologia de detecție, comunicarea wireless și navigația prin GPS stabilește o bază tehnologică. De la prototipul EN-V pot fi preluate elemente ale acestei baze tehnologice care ar putea avea potențialul de a permite dezvoltarea unor viitoare sisteme avansate de siguranță pentru autovehicule.  

Abilitatea de a comunica cu alte autovehicule și cu infrastructura ar putea reduce semnificativ numărul de accidente de circulație. Utilizând sisteme de senzori și camere video integrate în autovehicul, EN-V poate „simți” mediul înconjurător, fapt ce-i permite să reacționeze cu rapiditate când întâmpină obstacole sau condițiile de trafic se modifică. De exemplu, în cazul în care un pieton pășește în fața autovehiculului, EN-V va decelera până la o viteză sigură și se va opri mai rapid decât autovehiculele actuale.

GM este lider în dezvoltarea tehnologiilor pentru autovehicule autonome, lucrând în colaborare cu studenții și corpul profesoral de la Universitatea Carnegie Mellon din orașul american Pittsburgh, în statul Pennsylvania. Această colaborare a dus la proiectarea modelului Chevrolet Tahoe, denumit și „The Boss”, care a transformat autovehiculul autonom într-o realitate în 2007. EN-V utilizează lecțiile învățate din dezvoltarea proiectului „The Boss” și asigură mobilitatea persoanelor care nu ar putea utiliza în mod normal un autovehicul.    

„Prototipul EN-V reprezintă un progres major în proiectele de cercetare desfășurate de GM pentru crearea autovehiculului autonom”, a declarat Alan Taub, vicepreședintele departamentului global de Cercetare și dezvoltare al GM. „Elementele fundamentale ce permit obținerea capacităților autonome ale prototipului EN-V, precum avertizarea la părăsirea benzii de circulație, detectarea pericolelor în unghiul mort și tempomatul adaptiv sunt utilizate deja în cadrul anumitor autovehicule GM actuale.”

EN-V a fost proiectat pentru a avea viteza și autonomia necesare șoferilor din mediul urban actual. Acesta cântărește sub 500 de kilograme și are o lungime de aproximativ 1,5 metri. Prin comparație, autovehiculul tipic actual cântărește peste 1.500 kilograme și este de trei ori mai lung. În plus, autovehiculele de astăzi au nevoie de un loc de parcare cu o suprafață de peste 10 metri pătrați și rămân parcate mai mult de 90% din durata de viață. Datorită dimensiunilor reduse și manevrabilității sporite ale EN-V, aceeași parcare poate găzdui de cinci ori mai multe EN-V-uri decât autovehicule obișnuite.    

Design mai compact și mai inteligent

Lider în materie de eficiență și tehnologie, prototipul EN-V stabilește, de asemenea, noi standarde în materie de design.  Pentru primul model, GM a alcătuit echipe internaționale de design, cerându-le membrilor acestora să-și exprime propria viziune în legătura cu viitorul mobilității. Xiao (Râs) a fost conceput de echipa de design GM Holden din Australia, în timp ce aspectul modelului Jiao (Mândrie) a fost creionat de inginerii de design de la GM Europe, iar Miao (Magie) a fost creat de General Motors Advanced Design Studio cu sediul în statul american California.


Fiecare versiune EN-V are o temă de design unică, ce scoate în evidență flexibilitatea platformei de propulsie. Designul conferă fiecărui model EN-V o personalitate proprie, cu o deschidere unică, interior elegant, culori, lumini și scaune inovatoare. Xiao are un farmec jucăuș, cu caroseria vopsită în culoarea Albastru Gumball și design inspirat din domeniul nautic. Majoritatea elementelor de design ale modelului Miao sunt preluate din industria echipamentelor electronice, fapt evidențiat de aspectul său elegant, masculin. Inginerii de design au ales modelul Miao și pentru a introduce soluții de iluminat inovatoare, inclusiv folosirea extinsă a tehnologiei de iluminare cu LED-uri. Liniile fluide și vopseaua strălucitoare ale modelului Jiao sunt elemente de design inspirate de trenurile japoneze de mare viteză și măștile de operă chinezești.  

„EN-V este echipat cu numeroase tehnologii și materiale inovatoare, care au oferit echipei de design posibilitatea de a explora un univers complet nou” a afirmat Clay Dean, directorul departamentului de Design Avansat din cadrul GM America de Nord. „Cu ajutorul structurilor ușoare, materialelor utilizate și comenzilor integrate, am creat forme unice, neobișnuite pentru industria auto”.

Caroseria și acoperișul autovehiculului EN-V sunt construite din fibră de carbon, rășini din policarbonat Lexan cu nuanțe fumurii și rășini acrilice, materiale utilizate cel mai frecvent la autovehicule de curse, aeronave militare și nave spațiale datorită rezistenței ridicate și greutății reduse. Posibilitatea de a lucra cu astfel de materiale inovatoare a constituit un bun prilej pentru echipele de design GM de a studia fezabilitatea aplicațiilor auto tradiționale viitoare.  

Datorită dimensiunilor sale compacte, autovehiculului EN-V este ideal pentru deplasarea în orașele cu o mare densitate a populației, grație sistemelor de siguranță și propulsie avansate.  Însă toate lucrurile bune vin în ambalaje mici, fapt demonstrat de designul inovator al interiorului prototipului EN-V, caracterizat printr-un nivel optim de vizibilitate. O interfață simplă pentru activarea tehnologiilor Wi-Fi îi menține pe ocupanții autovehiculului conectați la evenimentele exterioare.  

„Viitorul mobilității în zonele urbane, precum Shanghai, poate comina avantajele mobilității individuale cu cele ale rețelei de transport public. Există o soluție mai bună și aceasta se numește EN-V. Autovehiculul EN-V demonstrează că dispunem în prezent de cunoștințele tehnice și capacitatea de a crea un concept de mobilitate atât pentru un oraș mai bun cât și pentru o viață mai bună pentru locuitorii acestuia” a mai adăugat Taub.